A fost aprobată metodologia de organizare, desfăşurare şi evaluare a interviului profesional susţinut de poliţiştii de penitenciare definitivi din sistemul administraţiei penitenciare cu ocazia mutării în Ministerul Justiţiei, precum şi a interviului profesional susţinut de poliţiştii de penitenciare definitivi din Ministerul Justiţiei cu ocazia schimbării din funcţie.
Conform Ordinului nr. 4027/2022 comisia constituită în vederea susţinerii interviului profesional este formată din 3 membri, din care un preşedinte, de regulă conducătorul direcţiei/serviciului/compartimentului din structura ministerului unde se solicită mutarea sau schimbarea din funcţie, şi două persoane din domeniul de activitate al postului, indiferent de categoria profesională deţinută.
Comisia stabileşte tematica şi bibliografia specifice funcţiei vizate, precum şi planificarea probei interviului în ceea ce priveşte locul, data şi intervalul orar, informaţii care vor fi transmise Direcţiei resurse umane în vederea afişării la sediul instituţiei şi publicării pe site-ul Ministerului Justiţiei.