A fost aprobată o nouă Procedură de selecţie a membrilor Comisiei de audiere


Ordinul nr. 148/2022 prevede aprobarea Procedurii de selecţie a membrilor Comisiei de audiere.

Agenţia Naţională Anti – Doping, ANAD, stabileşte calendarul desfăşurării procedurii de selecţie şi anunţă pe site-ul propriu şi într-un ziar de largă circulaţie naţională organizarea selecţiei membrilor Comisiei de audiere în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării prezentei proceduri în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Anunţul va cuprinde bibliografia, tematica de selecţie şi modul de desfăşurare a interviului de selecţie, precum şi numărul de locuri disponibile în Comisia de audiere.

Selecţia candidaţilor se realizează de către o comisie de selecţie constituită prin ordin al preşedintelui ANAD din 5 membri din mediul academic şi universitar cu experienţă de minimum 5 ani în domeniul juridic, medical, al ştiinţelor naturii şi sport.