-
CEDO. Cauza Vlad împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată să se pronunţe în Cauza Vlad împotriva României. Cererea are ca obiect neexecutarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a stabilit programul reclamantului de vizitare a copilului său.
-
Se înfiinţează Registrul unic al transparenţei intereselor
Prin Ordinul nr. 1056/2022 se stabilesc regulile minime de transparenţă în privinţa cadrului de colaborare recomandat dintre decidenţii de la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi persoanele interesate din societatea civilă, respectiv grupurile specializate, în vederea promovării iniţiativelor de politică publică.
-
A fost semnat decretul privind înființarea Ambasadei României în Republica Letonia
Preşedintele României a semnat joi, 29 septembrie 2022, următoarele decrete:
-
Comisia solicită României să prezinte hărți actualizate de risc de inundații
Pachetul periodic de decizii al Comisiei Europene privind constatarea neîndeplinirii obligațiilor cuprinde măsurile legale inițiate de Comisia Europeană împotriva unor state membre din cauza neîndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul dreptului UE.
-
Ultimele ordonanţe de urgenţă discutate de Guvern!
În şedinţa de ieri Guvernul a discutat următoarele proiecte de ordonanţă de urgenţă:
-
Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate organizează cursuri pe tema investigațiilor financiare
Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a organizat primul dintre cele două cursuri pe tema investigațiilor financiare și recuperarea produselor infracțiunilor în domeniul traficului de persoane.
-
Noi norme în materie de răspundere aplicabile inteligenței artificiale
Comisia a adoptat două propuneri prin care normele privind răspunderea vor fi adaptate la era digitală, la economia circulară și la impactul lanțurilor valorice globale.
-
Norme de securitate radiologică în practicile de radiologie
Ordinul nr. 186/2022 prevede abrobarea Normelor de securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţional. Normele se aplică practicilor de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională, în ceea ce priveşte expunerea medicală, expunerea profesională, expunerea populaţiei şi securitatea instalaţiilor radiologice medicale utilizate.