-
Deţinătorii privaţi de teren pot beneficia de sprijin financiar pentru împădurire!
Ordinul nr. 2121/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 810/2022, prevede aprobarea Schemei de ajutor de stat “Sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri”. Scopul schemei îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri pretabile pentru împădurire, precum şi formelor asociative ale acestora în vederea împăduririi terenurilor deţinute.
-
Monitorizarea electronică în sistem – pilot
Hotărârea nr. 1025/2022 prevede stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem – pilot, precum şi a celor privind operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică.
-
A fost constituit Consiliul naţional al calificărilor
La nivelul Autorităţii Naţionale pentru Calificări, A.N.C., se constituie un consiliu cu rol consultativ, fără personalitate juridică, format din reprezentaţi ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar, ai studenţilor, ai asociaţiilor profesionale, ai administraţiei publice centrale, ai patronatelor, ai sindicatelor şi ai comitetelor sectoriale.
-
Procedura de restituire a amenzilor privind formularul digital de intrare în România
Ordinul nr. 1620/2022 prevede aprobarea procedurii de restituire de către organele fiscale locale a sumelor de bani achitate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 257/2022 privind stabilirea unor măsuri referitoare la executarea sancţiunilor contravenţionale aplicate în temeiul art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2021 privind implementarea formularului…
-
Eliberarea materialelor şi clădirilor de sub regimul de autorizare al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare
Normele privind cerinţele de eliberare a materialelor şi clădirilor de sub regimul de autorizare al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare au fost aprobate de Ordinul nr. 155/2022.
-
Durata de realizare a proiectului în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind gestionarea deşeurilor
Ghidului de finanţare a Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind gestionarea deşeurilor a fost modificat de Ordinul nr. 2183/2022.
-
Noutăţi. Stabilirea contribuţiilor salariaţilor cu mai multe contracte de muncă
A fost aprobată procedură care se aplică în cazul salariaţilor care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată…
-
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare de stat pentru România
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare de stat pentru România în valoare de 149 de milioane EUR pusă la dispoziție prin intermediul „MRR” pentru a sprijini producția de hidrogen din surse regenerabile.
-
Se înfiinţează Registrul naţional de informare toxicologică
În Monitorul Oficial nr. 805/2022 a fost publicată Hotărârea nr. 1008/2022 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Registrului naţional de informare toxicologică. Registrul naţional de informare toxicologică, ReTox, are drept scop înregistrarea informaţiilor potrivit prevederilor art. 45 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea,…