-
Regulament privind emiterea de obligaţiuni garantate
În Monitorul Oficial nr. 835/2022 a fost publicat Regulamentul nr. 10/2022 privind emiterea de obligaţiuni garantate. În vederea obţinerii aprobării unui program de obligaţiuni garantate, emitentul depune la Banca Naţională a României – Direcţia supraveghere o cerere de aprobare a programului de obligaţiuni garantate, însoţită de documentaţia care face dovada îndeplinirii condiţiilor.
-
Comisia salută condamnarea internațională a Rusiei pentru încălcarea normelor în domeniul aviației
Comisia salută decizia Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) de a solicita Federației Ruse să înceteze imediat încălcările normelor aviației internaționale, în scopul menținerii siguranței și a securității aviației civile.
-
Guvernul a adoptat proiectul de lege care vizează modificarea Legii privind organizarea judiciară
Guvernul a adoptat proiectul de lege care vizează modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară în acord cu recomandările organismelor europene și deciziile Curţii Constituţionale. Se consacră principiul potrivit căruia Ministerul Justiției şi Consiliul Superior al Magistraturii contribuie la buna organizare și administrare a justiției, ca serviciu public; Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii cooperează…
-
Crescătorii din anumite sectoare vor beneficia de ajutoare excepţionale
Hotărârea nr. 1053/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 834/2022, prevede acordarea unor ajutoare excepţionale producătorilor agricoli, crescători din sectoarele suin şi avicol. Scopul măsurii îl reprezintă acordarea unor ajutoare de adaptare pe baza unei scheme de susţinere financiară producătorilor agricoli, crescători de animale din sectoarele suin şi avicol.
-
A fost aprobat Ghidul de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzat
Ghidul de finanţare constituie un suport informativ complex, având rolul de a furniza informaţii esenţiale privind derularea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, acesta fiind aprobat de Ordinul nr. 2261/2022. Obiectul Programului constă în finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu acordată pentru fiecare autovehicul uzat cu o vechime egală sau mai mare de 15 ani, în…
-
Ocupația de jurisconsult nu va mai exista în COR
Conform unui comunicat al Inspecției Muncii, ocupația de jurisconsult, cod COR 261102, va fi eliminată din Clasificarea ocupațiilor dinRomânia (COR)
-
Proiecte de acte normative discutate astăzi de Guvern
Guvernul României va discuta astăzi următoarele proiecte de acte normative:
-
CCR a admis o excepție de neconstituționalitate cu privire la retragerea titlului de doctor
Legea educației naționale, art. 170, prevede că în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice…
-
Proiect. Modelul și conținutul formularelor utilizate în activitatea de verificare a situației fiscale personale
ANAF a publicat proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.117/2018 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare a situației fiscale personale.
-
Guvernul a adoptat propunerea de prelungire a programului de eficientizare energetică a blocurilor
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a adoptat propunerea de prelungire a programului de eficientizare energetică a blocurilor derulat de Ministerul Dezvoltării.