-
CCR. O dispoziţie din Codul de procedura civilă a fost declarată neconstituţională
Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei “literal” din cuprinsul art. 321 alin. (7) şi a sintagmei “întocmai şi literal” din cuprinsul art. 323 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
-
Regulament privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare
Ordinul nr. 4096/2022 prevede completarea Regulamentului privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare gestionate de unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3.844/2016.
-
Preşcolarii şi elevii se pot bucura de “Ateliere de vară”
A fost aprobată Metodologia de organizare a Programului naţional pentru preşcolari şi elevi “Ateliere de vară”. Ordinul nr. 4126/2022 prevede că Programul AV se organizează în spaţii disponibile în propria unitate de învăţământ sau în spaţiile altor unităţi de învăţământ, precum şi în palate şi cluburi ale copiilor, cluburi sportive şcolare sau în alte spaţii…
-
Comisia salută adoptarea de către Parlamentul European a noului cadru de reglementare al UE pentru serviciile digitale
Comisia Europeană salută adoptarea de către Parlamentul European a Actului legislativ privind serviciile digitale și a Actului legislativ privind piețele digitale, pe care Comisia le-a propus în decembrie 2020.
-
Va fi înfiinţată Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate
Hotărârea nr. 857/2022 prevede organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.
-
Intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ a fost aprobată de Legea nr.197/2022.
-
La nivel european se aplică un nou Regulament privind siguranța generală a vehiculelor
Noul Regulament privind siguranța generală a vehiculelor se aplică din data de 6 iulie. Acesta introduce o serie de sisteme avansate obligatorii de asistență pentru conducătorul auto, cu scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră, și stabilește cadrul juridic pentru omologarea vehiculelor automatizate și complet autonome în UE.
-
Bugetul Ministerului Apărării Naţionale pe anul 2022 a fost suplimentat
Hotărârea nr. 858/2022 aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naţionale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2022 cu suma de 149 mii lei, credite bugetare şi credite de angajament, la capitolul 66.01 “Sănătate”, titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”
-
A fost aprobat Programul pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile
Conform Hotărârii nr. 856/2022 Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene are rolul de coordonator de investiţie şi furnizor de ajutor de stat pentru implementarea investiţiei aferente PIIEC, iar Ministerul Economiei are rolul de punct unic de contact în cadrul PIIEC şi administrator al schemei de ajutor de stat/ajutoarelor de stat ad – hoc, cu respectarea cadrului…
-
Ultimele decrete semnate de Preşedinte!
Președintele României, a semnat miercuri, 6 iulie 2022, următoarele decrete: