Metodologia privind dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice


Metodologia – cadru privind asigurarea calităţii programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi de acumulare a creditelor profesionale transferabile a fost aprobată de Ordinul nr. 4224/2022.

Metodologia – cadru reglementează procesul de asigurare a calităţii programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi de acumulare a creditelor profesionale transferabile.

Dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se organizează în sistem blended – learning (incluzând componenta faţă – în – faţă şi componenta online asincron) sau în sistem online (incluzând componentele sincron şi asincron), în acord cu recomandările şi prevederile în materie la nivel european.

Pe parcursul desfăşurării programului, forma de organizare a unui program pentru dezvoltare profesională continuă se modifică numai în situaţii excepţionale, prin proceduri specifice, aprobate la nivel naţional.