Proiecte de legi de care Guvernul a luat act în ultima şedinţă!


Executivul a publicat lista proiectelor de legi de care a luat act în ultima şedinţă:

II. PROIECTE DE LEGI
1.PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Protocolului de aderare a Republicii Finlanda la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022, şi a Protocolului de aderare a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022
Prin aprobarea proiectului de lege, România va adopta în plan național decizia de aderare la NATO a Finlandei și Suediei.
Aderarea celor două state ancorate ferm în valorile comunității euro-atlantice și cu o capacitate considerabilă de a consolida Alianța va reprezenta un beneficiu strategic valoros pentru NATO și, implicit, pentru România, prin garanțiile de securitate pe care le oferă.
La 18 mai 2022, Finlanda și Suedia, două dintre cele mai importante state partenere ale Alianței, au depus cererile oficiale de aderare la NATO. Agresiunea neprovocată, ilegală și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei a generat o mutație fundamentală în strategiile de securitate ale acestor două state, determinându-le să caute garanțiile de securitate colectivă oferite de către Alianța Nord-Atlantică.
Demersul celor două state confirmă pe de o parte, succesul NATO ca organizație de securitate, precum și al politicii Ușilor Deschise, promovată de Alianță și, pe de altă parte, expresia atașamentului acestora față de comunitatea de valori și spiritul democratic pe care Alianța Nord-Atlantică le apără și le promovează.

2.PROIECT DE LEGE privind aderarea la Convenţia cu privire la înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, deschisă pentru semnare la New York la 14 ianuarie 1975.