La nivelul platformei Ghișeul.ro s-a implementat o nouă facilitate!


La nivelul platformei Ghișeul.ro s-a implementat o nouă facilitate de interconectare cu un serviciu public: cel aferent domeniului judiciar.

Platforma s-a interconectat cu portalul Curţii de Apel Galaţi, astfel încât cetăţenii din judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea vor putea să achite taxele judiciare online, fără a mai fi necesară prezentarea dovezilor de plată în format fizic.

Astfel, se estimează ca plăţile aferente celor peste 170.000 de dosare judecătorești anuale vor putea fi realizate prin mijloace electronice, în cadrul platformei Ghişeul.ro.

Achitarea taxelor judiciare se va face simplu, rapid şi sigur prin Ghişeul.ro, nefiind necesară crearea unui cont de utilizator pentru efectuarea tranzacţiilor.