Guvernul a aprobat Memorandumul privind Sprijinul pentru Implementarea Proiectelor între Guvernul României și BEI


Guvernul a aprobat Memorandumul de înţelegere privind Sprijinul pentru Implementarea Proiectelor între Guvernul României şi Banca Europeană de Investiții (BEI), document care stabileşte elementele generale ale colaborării pentru îmbunătăţirea implementării proiectelor finanţate din fonduri europene în perioada de programare 2021-2027.

Astfel, asistenţa tehnică acordată României de BEI va viza următoarele domenii:

  • Sprijin pentru creşterea capacităţii administrative a autorităţilor de management, organismelor intermediare şi a altor beneficiari publici pentru identificarea, pregătirea şi implementarea proiectelor; sprijin pentru gestionarea procesului de închidere a Programelor Operaţionale finanţate în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020; consultanţă pentru echipele de proiect şi departamentele implicate în pregătirea, gestionarea şi implementarea proiectelor; training; sprijin pentru identificarea aspectelor legate de guvernanţă, simplificarea şi eficientizarea cadrului legislativ și de reglementare naţional aferent absorbţiei fondurilor UE; sprijin pentru îndeplinirea condiţiilor favorizante.
  • Sprijin pentru implementarea programelor operaţionale: monitorizare, evaluare, pregătire şi implementare; asigurarea unor experți care să sprijine pregătirea și implementarea proiectelor; sprijin metodologic pentru pregătirea ghidurilor necesare pentru pregătirea și implementarea proiectelor.