Ordinul nr. 142/2022 prevede modificarea Instrucţiunilor privind desfăşurarea etapei de pregătire a evaluării unităţilor sanitare cu paturi, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 185/2022.
Pentru unităţile sanitare care se înscriu pentru prima dată în procesul de acreditare ulterior intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni, planificarea vizitei de evaluare se face în ciclul al III – lea de acreditare.
Criteriile de prioritizare au în vedere numărul de US ce pot fi evaluate într-o lună, prin repartizarea uniformă a US până la finalul ciclului al II – lea de acreditare, astfel încât să se ajungă la un număr de aproximativ 28 US/lună şi să nu se depăşească 50% din numărul de evaluatori activi înscrişi pe specialităţi în Registrul evaluatorilor de servicii de sănătate al ANMCS.