Legea nr. 183/2022 prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii “Anghel Saligny”.
În cadrul programului se pot realiza obiective de investiţii necesare pentru echiparea unităţilor administrativ – teritoriale cu dotări tehnico – edilitare şi de acces la căile de comunicaţie, în conformitate cu reglementările cuprinse în Planul de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV – a – Reţeaua de localităţi, aprobat prin Legea nr. 351/2001.
Beneficiarii programului sunt unităţile administrativ – teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi unităţile administrativ – teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite conform legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
În cadrul programului se pot realiza obiective de investiţii care constau în realizarea de construcţii noi sau de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparaţie, modernizare pentru alimentări cu apă şi staţii de tratare a apei; drumurile publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, precum şi variante ocolitoare ale localităţilor; poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale.