Eurodeputații vor vota planurile de reducere a emisiilor de carbon, de mărire a rezervelor de gaze și de sprijinire a țărilor care găzduiesc refugiați ucraineni în plenul din 22-23 iunie.
Miercuri, Parlamentul va vota trei legi care fac parte din pachetul „Pregătiți pentru 55”, după amânarea acestora în cadrul sesiunii plenare precedente. Acestea includ modificări ale Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, o nouă taxă pe carbon la importuri și înființarea unui fond pentru a-i ajuta pe cei afectați de sărăcia energetică și de mobilitate.
Pachetul „Pregătiți pentru 55” face parte din eforturile UE împotriva schimbărilor climatice, și își propune reducerea emisiilor în UE cu 55% până în 2030 și emisii nete zero până în 2050.