Contractul de finanţare dintre România şi BEI, aprobat!


A fost aprobat Contractul de finanţare dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi Banca Europeană de Investiţii privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acţiune climatică şi alte domenii de interes, finanţat din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, semnat la Bucureşti la 31 martie 2022.

Conform Hotărârii nr. 720/2022 monitorizarea şi evaluarea implementării contractului de finanţare se realizează prin Comitetul de investiţii, structură fără personalitate juridică, constituit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului investiţiilor şi proiectelor europene şi al ministrului finanţelor.