Aeronavele ultrauşoare pot efectua zboruri fără a deţine certificate de navigabilitate


Ordinul nr. 554/2022 prevede modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 630/2007 privind modul de reglementare a domeniului aeronauticii civile cu aeronave ultrauşoare din România.

Aeronavele ultrauşoare pot efectua zboruri în spaţiul aerian naţional fără a deţine certificate de tip şi/sau de navigabilitate, în baza unor documente echivalente de navigabilitate sau fără niciun astfel de document, în conformitate cu cerinţele aplicabile prevăzute în anexe.

Pentru a fi utilizată în spaţiul aerian naţional, o aeronavă ultrauşoară motorizată trebuie să posede un certificat de înmatriculare emis în conformitate cu prevederile anexei nr. 7 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la data de 7 decembrie 1944.

Iar aeronavele ultrauşoare nemotorizate din categoria parapantelor şi deltaplanelor pot fi operate/utilizate în spaţiul aerian naţional fără a deţine certificat de înmatriculare/ identificare.

,