Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a lansat în dezbatere publică Proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurii de anulare a obligaţiilor fiscale ce fac obiectul prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative.
Reamintim că Legea nr. 72/2022 prevede că se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada delegării, detaşării sau desfăşurării activităţii pe teritoriul altei ţări, de către angajaţi ai angajatorilor români care şi-au desfăşurat activitate pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, şi neachitate.
Potrivit acestor proceduri, organele emitente ale deciziilor de impunere vor
stabili sumele ce fac obiectul anulării potrivit prevederilor legale mai sus invocate.
Acestea vor fi cuprinse, alături de elemente de identificare ale contribuabililor, într-o listă ce va fi transmisă compartimentului de specialitate din cadrul organului fiscal, în vederea emiterii Deciziei de anulare a obligațiilor fiscale.