Furnizorii de servicii medicale, inclusiv laboratoarele, din sistemul public şi privat, precum şi cei din reţeaua sanitară aparţinând altor ministere, inclusiv cei din unităţile de asistenţă socială, indiferent de forma de organizare, au obligaţia de a raporta bolile transmisibile potrivit prevederilor Hotărârii nr. 657/2022.
Registrul unic de boli transmisibile (RUBT) parte a sistemului informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice, se află în proprietatea şi administrarea Institutului Naţional de Sănătate Publică prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile coordonatorul tehnic naţional al Programului naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare.
Pentru bolile transmisibile prevăzute în fişa unică de raportare a cazului de boală transmisibilă, după emiterea diagnosticului de caz suspect sau confirmat, furnizorii de servicii medicale, inclusiv cei din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie şi cei din unităţile de asistenţă socială în cadrul cărora se acordă şi asistenţă medicală, au obligaţia să completeze fişa unică de raportare a cazului de boală transmisibilă, care se înaintează DSP, în termen de maximum 5 zile de la data depistării/confirmării, prin fax, e-mail, curier rapid sau prin poştă.