Ministrul Finanțelor și vicepreședintele Băncii Europene de Investiții au discutat luni, 16 mai a.c., la sediul instituției, despre modalitățile de a operaționaliza cât mai rapid și eficient contractul de finanțare a noului Spital Regional de la Craiova, în valoare de 368 de milioane de euro.
Împrumutul este al treilea din seria finanțărilor acordate de BEI în perioada 2021-2022 pentru sprijinirea construcției spitalelor regionale de urgență din România, după investițiile în spitalele regionale de urgență din Iași și Cluj, în valoare totală de 555 milioane de euro.
Noul spital din Craiova, care se preconizează a fi finalizat până în 2027, va oferi servicii medicale de ultimă generație, inclusiv tratament pentru cancer, traume și asistență maternală.