Schema de ajutor de stat “Atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activităţi de cercetare, dezvoltare şi inovare” este asociată Planului naţional de redresare şi rezilientă al României, pilonul III.
Conform Ordinului nr. 20465/2022 beneficiarii prezentei scheme sunt organizaţiile de cercetare şi diseminare a cunoştinţelor care atrag, în calitate de instituţie gazdă, cercetători de excelenţă din străinătate şi derulează proiecte de cercetare fundamentală coordonate de respectivii cercetători de excelenţă, proiecte a căror durată de implementare este de maximum 3 ani şi al căror termen de finalizare nu va depăşi data de 30 iunie 2026.
Un beneficiar poate primi ajutor în temeiul acestei scheme doar în situaţia în care ajutorul are un efect stimulativ asupra sa.
Valoarea maximă a ajutorului de stat acordat pe proiect de cercetare în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat este de 2 milioane de euro, echivalent în lei la cursul de schimb de la data semnării contractului de finanţare.