Au fost aprobate plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2021


Hotărârea nr. 621/2022 prevede aprobarea plafoanelor financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2021.

Se aprobă plafonul financiar de 430.913,348 mii lei, echivalentul sumei de 87.097,190 mii euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2022, şi plafoanele fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru culturile prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 67/2021 privind stabilirea sectoarelor, culturilor şi speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în anii 2021 şi 2022.

Reamintim că se acordă sprijin cuplat în anii 2021 şi 2022 în sectorul vegetal, pentru următoarele culturi:a) soia;b) lucernă;c) leguminoase boabe pentru industrializare: mazăre boabe şi fasole boabe;d) cânepă pentru ulei şi/sau fibră;e) orez;f) sămânţă de cartof;g) hamei;h) sfeclă de zahăr;i) tomate pentru industrializare cultivate în câmp;j) castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;k) legume cultivate în spaţii protejate;
l) fructe pentru industrializare: prune, mere, cireşe şi vişine, caise şi zarzăre;m) cartof timpuriu pentru industrializare.