Ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 4.003/2020 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea IMM în vederea realizării de procese de dezvoltare a unor modele conceptuale inovative în domeniile de specializare inteligentă, în cadrul Programului operaţional regional 2014 – 2020 a fost recent modificat de Ordinul nr. 635/2022.
Beneficiar al ajutorului de minimis este societatea sau societatea cooperativă care se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea mai multor condiţii printre care să nu fi avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanţare şi în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare, cu excepţia suspendării activităţii pe perioada stării de alertă instituite în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Se introduce o nouă condiţie şi anume cel puţin un membru al echipei propuse pentru implementarea proiectului are calificare specifică de tip doctorat/PhD/cercetător/profesor universitar în domeniul de activitate în care se dezvoltă conceptul sau există un parteneriat cu o entitate de cercetare (instituţie de cercetare/universitate/ etc.) pentru a sprijini implementarea proiectului.