A fost stabilit cadrul instituţional de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României


OUG nr. 60/2022 stabileşte cadrul instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Se desemnează Ministerul Energiei ca autoritate naţională de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României din Fondul pentru modernizare.

Selecţia propunerilor de investiţii pentru fiecare domeniu de investiţii se face printr-o procedură de selecţie competitivă sau, prin excepţie, procedură de selecţie necompetitivă, definită astfel de către Comitetul de Supraveghere în funcţie de sectorul, industria sau domeniul de aplicabilitate al fiecărui domeniu de investiţie şi în conformitate cu prevederile legislaţiei din domeniul ajutorului de stat.

Propunerile de investiţii vizează investiţii prioritare sau neprioritare şi se referă la un proiect individual sau la o schemă multianuală.