Regulamentul nr. 8/2022 prevede operaţiunile de administrare a datoriei publice guvernamentale efectuate de către Ministerul Finanţelor pe piaţa titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.
Regulamentul stabileşte modul de organizare de către Banca Naţională a României (BNR), în calitate de agent pe contul statului şi de administrator de piaţă, a licitaţiilor şi a subscripţiilor publice aferente operaţiunilor de administrare a datoriei publice guvernamentale efectuate de către Ministerul Finanţelor (MF) pe piaţa internă a titlurilor de stat.
Operaţiunile de administrare a datoriei publice guvernamentale pe piaţa titlurilor de stat administrată de BNR cuprind operaţiunile de plasare a titlurilor de stat emise de MF pe piaţa internă şi operaţiunile de administrare a pasivelor guvernamentale, care cuprind operaţiunile de răscumpărare anticipată a titlurilor de stat şi de preschimbare a titlurilor de stat.