Hotărârea nr. 512/2022 prevede modificarea şi completarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a celor privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului şi a unor măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale sprijină autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură în exercitarea atribuţiilor prin furnizarea unor resurse necesare dezvoltării şi mentenanţei aplicaţiilor sistemului SUMAL 2.0.
Universităţile, facultăţile, liceele şi celelalte unităţi de învăţământ în domeniul silviculturii, operatorii de programe de formare profesională în domeniul silviculturii, precum şi organizaţiile profesionale din domeniul silvic pot solicita acces în SUMAL 2.0; accesul va fi asigurat pe un alt mediu decât cel de producţie, denumit mediu de preproducţie.