-
RIL admis. Instanţa analizează doar condiţiile formale ale hotărârii arbitrale sau şi pe cele de fond?
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu un recurs în interesul legii privind art. 603 din Codul de procedură civilă. Obiectul recursului în interesul legii are în vedere interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă cu privire la sintagma “după verificarea (. . .) respectării condiţiilor”,…
-
Procedura efectuării plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială
Ordinul nr. 112/2022 prevede stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale – aparat central şi unităţi subordonate, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2022.
-
Schema de ajutoare de stat privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte, continuă!
Ordinul nr. 293/2022 prevede modificarea Schemei de ajutoare de stat şi de minimis privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile, pentru perioada de programare 2021 – 2027, în domeniul specializării inteligente, aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 894/2020.
-
Proiecte de acte normative incluse pe agenda şedinţei Guvernului
Executivul va discuta astăzi mai multe proiecte de acte normative: I.PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ1.PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.
-
Un proiect prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.
-
Comisia Europeană a prezentat o serie de acţiuni menite să consolideze securitatea alimentară
Comisia Europeană a prezentat o serie de acţiuni pe termen scurt şi mediu menite să consolideze securitatea alimentară mondială şi să sprijine fermierii şi consumatorii din UE, având în vedere creşterea preţurilor la alimente şi a costurilor factorilor de producţie, cum ar fi energia şi îngrăşămintele.
-
Sprijin din partea UE menit să ajute statele membre să răspundă nevoilor refugiaților
Comisia Europeană prezintă acţiuni prin care ajută statele membre să răspundă nevoilor persoanelor care fug din calea războiului împotriva Ucrainei şi a populaţiei ucrainene.