-
UE își intensifică asistența prin intermediul centrelor logistice de urgență
Comisia Europeană continuă să depună eforturi la toate nivelurile pentru a canaliza sprijinul umanitar şi de protecţie civilă către Ucraina şi ţările învecinate.
-
Intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022 – 2027 pentru investiţii iniţiale
Hotărârea nr. 311/2022 prevede intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022 – 2027 pentru investiţii iniţiale. Hotărârea are drept scop determinarea, în aplicarea prevederilor Orientărilor privind ajutoarele de stat regionale, a intensităţii maxime admise a ajutorului de stat regional pentru investiţii iniţiale, ce poate fi acordat în România întreprinderilor mari, respectiv mici…
-
Un proiect reglementează metodologia de elaborare şi execuţie a programelor bugetare
Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Metodologiei de elaborare şi execuţie a programelor bugetare.
-
Până la data de 1 ianuarie 2023 conducătorii instituţiilor publice vor dispune începerea expertizării tehnice
Luna aceasta s-au împlinit 45 de ani de la puternicul seism care a avut loc în data de 4 martie 1977. In acest context Legea nr. 37/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 216/2022, a adus modificări şi completări Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existent.
-
Au fost aduse modificării Legii privind drepturile de autor
Legea nr. 39/2022 prevede modificarea art. 116 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
-
Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, modificări!
Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public a suferit modificări aduse de Ordinul nr. 17/2022. Racordarea la reţelele electrice de distribuţie a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice, private şi cu acces public, deţinute de utilizatori, se aprobă de către operatorul de distribuţie conform unei proceduri aprobate de ANRE.
-
Comisia suspendă cooperarea cu Rusia în domeniul cercetării și inovării
Ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia şi din solidaritate cu poporul ucrainean, Comisia a decis să suspende cooperarea cu entităţile ruse în domeniul cercetării, al ştiinţei și al inovării.
-
Reguli de comercializare a energiei electrice produse în centrale electrice din surse regenerabile
A fost aprobată Metodologia de stabilire a regulilor de comercializare a energiei electrice produse în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum aparţinând prosumatorilor.