Proiect de modificare a OUG privind unele măsuri în domeniul fondurilor europene


Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri în domeniul fondurilor europene.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale beneficiază de finanţare din fonduri externe nerambursabile sau rambursabile pentru  dezvoltarea, mentenanţa şi securitatea cibernetică a sistemului pe toate componentele sale (infrastructură, hardware, software de bază, aplicaţii specifice).

Acest context de interes public general constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată având în vedere riscul neacordării ajutoarelor de stat în valoare totală de 358 milioane euro până la data limită de aplicare a cadrului temporar, respectiv 30.06.2022, cu impact asupra absorbţiei sumelor alocate prin Programul Operaţional Completivitate.