Criza prețurilor la energie poate fi atenuată și prin reforma Pactului de Stabilitate și Creștere


Ministrul Finanţelor i-a prezentat omologului său ceh poziţia României în privinţa revizuirii regulilor fiscale din Pactul de Stabilitate şi Creştere, într-o întâlnire care a avut loc la Bruxelles, în marja reuniunilor Consiliului ECOFIN şi Eurogrup în format extins.

Cehia va deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în al doilea semestru al acestui an, iar ministrul ceh al Finanţelor a dat asigurări că ajungerea la un compromis pe tema guvernanţei economice europene va fi una dintre priorităţile mandatului său.

Cei doi miniştri au convenit că revenirea la vechile reguli fiscale europene nu este realistă, fiind nevoie de o nouă abordare care să menţină plafonul maxim de 3% pentru deficitul bugetar. În acelaşi timp, eventualele soluţii de compromis ar trebui să se aplice unitar, pentru toate statele membre.