Ministerul Finanţelor anunţă că în baza dispoziţiei date de Prim-ministrul României privind activarea imediată a instituţiilor de control şi verificare a situaţiei generate de creşterea nejustificată a preţurilor la carburanţi, s-a solicitat Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), demararea unei ample acţiuni de verificare a pieţei combustibilului din România, conform atribuţiilor legale.
Echipele DGAF, alături de comisari din cadrul ANPC şi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei, vor verifica întreg lanţul comercial, adică atât staţiile de vânzare a carburanţilor, cât şi distribuitorii en-gros, antrepozitele fiscale, precum şi companiile implicate.
Acţiunea se va desfășura în toată ţara cu un număr iniţial de 100 de echipe, iar efectivul de inspectori ANAF va fi alocat dinamic, în funcţie de informaţiile obţinute şi de situaţia din teren.