Acțiuni de protecție civilă în contextul schimbărilor climatice


Consiliul UE a adoptat concluzii prin care solicită adaptarea sistemelor de protecţie civile în contextul fenomenelor meteorologice extreme cauzate de schimbările climatice.

În concluziile sale, Consiliul solicită adaptarea sistemelor de protecţie civilă la consecinţele schimbărilor climatice, atât în materie de prevenire, cât şi de pregătire, de răspuns şi de redresare.

Statele membre şi Comisia sunt invitate să investească în cercetare și inovare, inclusiv prin intermediul Reţelei europene de cunoştinţe în materie de protecţie civilă, pentru a detecta şi a anticipa mai bine riscurile climatice extreme şi pentru a îmbunătăţi capacităţile de protecţie civilă.