Individualizarea sancţiunilor contravenţionale pe pieţele angro de energie electrică


Ordinul nr. 13/2022 prevede aprobarea Procedurii privind stabilirea şi individualizarea sancţiunilor contravenţionale raportate la cifra de afaceri, de către Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, ca urmare a acţiunilor de investigaţii.

Orice acţiune de investigaţie pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale se finalizează prin decizie de finalizare a investigaţiei, aceasta având la bază raportul de investigaţie în forma finală, ce conţine analiza şi concluziile echipei de investigaţie din cadrul direcţiei de specialitate care desfăşoară aceste activităţi.

În cazul în care echipa de investigaţie identifică şi constată săvârşirea unei fapte contravenţionale pentru care sancţiunea prevăzută de Lege este amendă raportată la cifra de afaceri anuală a persoanei juridice investigate, după caz, aceasta menţionează aceste aspecte în raportul de investigaţie în formă finală, referatul înaintat Comitetului de reglementare, precum şi în proiectul deciziei de finalizare a investigaţiei ce urmează a fi adoptată de către Comitetul de reglementare.

Comitetul de reglementare stabileşte şi individualizează sancţiunile contravenţionale raportate la cifra de afaceri aferentă activităţilor desfăşurate de persoana juridică investigată în calitate de titular de licenţă, pentru categorii de acte şi fapte care afectează integritatea şi transparenţa pieţelor angro de energie electrică şi gaze naturale, respectiv care împiedică îndeplinirea atribuţiilor de către ANRE.

, ,