-
Condiţiile pentru conceperea şi aplicarea măsurilor educative însoţitoare pe care statele membre trebuie să le prevadă
Regulamentul delegat (UE) 2017/40 în ceea ce priveşte măsurile educative însoţitoare şi selectarea şi aprobarea solicitanţilor de ajutor a fost recent modificat de Regulamentul nr. 245/2021.
-
Un proiect prevede numărul maxim de posturi de la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin pentru aplicarea prevederilor art. III, alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.…
-
În perioada următoare se vor finaliza recomandările pentru viitorul Europei
În perioada 25-27 februarie, aproximativ 200 de cetăţeni din toate statele membre, cu vârste şi din medii diferite, îşi vor finaliza recomandările pentru viitorul Europei în cadrul grupului de dezbatere al cetăţenilor europeni pe tema „O economie mai puternică, justiție socială și locuri de muncă / Educație, cultură, tineret, sport / Transformarea digitală”.
-
Ultimele decrete semnate de Preşedinte!
Preşedintele României, a semnat marţi, 22 februarie 2022, următoarele decrete:
-
Consiliul UE a aprobat două seturi de concluzii privind conceptul prezenţelor maritime coordonate
Consiliul UE a aprobat două seturi de concluzii privind conceptul prezenţelor maritime coordonate.
-
Cota procentuală pe care clasificatorii o achită Comisiei de clasificare a carcaselor a fost actualizată
În Monitorul Oficial nr. 168/2022 a fost publicat Ordinul nr. 16/2022 pentru aprobarea cotei procentuale din tariful de clasificare/carcasă/pe specii, pe care agenţiile de clasificare a carcaselor şi clasificatorii carcase independenţi o achită Comisiei de clasificare a carcaselor.
-
Noi condiţii de creditare!
Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare a fost modificat de Regulamentul nr. 3/2022. Se defineşte noţiunea de persoană fizică ca fiind persoana fizică ce acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale comerciale sau profesionale.
-
UE acordă Ucrainei asistență de urgență în materie de protecție civilă
Comisia Europeană coordonează livrarea de bunuri esenţiale pentru a sprijini populaţia civilă, prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al UE.