Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii au semnat Memorandumul de Înţelegere privind Sprijinul pentru Implementarea Proiectelor între Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru perioada 2021-2027.
BEI va asigura sprijin în vederea definirii portofoliului proiecte, realizării obiectivelor din cadrul Acordului de Parteneriat 2021-2027 și reformelor structurale asumate. Scopul sprijinului BEI va fi atragerea fondurilor europene alocate României pentru 2021-2027.
De asemenea, au fost abordate aspecte referitoare la sprijinul oferit de Grupul BEI în implementarea instrumentelor financiare aferente Politicii de Coeziune și Planului Național de Redresare și Reziliență. În context, ministrul Dan Vîlceanu a subliniat că echipa MIPE mizează pe sprijinul experților BEI în respectarea principiului “Do No Significant Harm” în cadrul proiectelor ce vor fi finanțate.