Noi condiţii de creditare!


Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare a fost modificat de Regulamentul nr. 3/2022.

Se defineşte noţiunea de persoană fizică ca fiind persoana fizică ce acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale comerciale sau profesionale.

Se introduc noi alineate care prevăd că împrumutătorii decid, pe baza factorilor relevanţi, cu privire la acordarea creditului. Decizia internă trebuie să fie clară, documentată corespunzător, să stabilească o perioadă maximă de valabilitate a acesteia şi să includă toate condiţiile ce trebuie îndeplinite în vederea acordării creditului.

În cazul persoanelor care nu deţin şi nu au deţinut în proprietate nicio locuinţă la acordarea primului credit pentru investiţii imobiliare contractat în scopul achiziţionării unui imobil ce urmează să fie locuit de debitor, nivelul maxim al gradului total de îndatorare nu poate depăşi 45%.

Iar împrumutătorii trebuie să se asigure că ponderea obligaţiilor lunare de plată decurgând din credite sau alte finanţări rambursabile în valută sau indexate la cursul unei valute în veniturile nete lunare luate în considerare, respectiv veniturile din care s-au dedus obligaţiile fiscale, nu depăşeşte 20%, cu excepţia acordării primului credit pentru investiţii imobiliare, contractat în scopul achiziţionării unui imobil ce urmează să fie locuit de debitor, unei persoane care nu deţine şi nu a deţinut în proprietate nicio locuinţă, când ponderea la care se face referire în prezentul alineat nu poate depăşi 25%.