Guvernul a aprobat organizarea Autorității Naționale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi


Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, organizarea, funcţionarea și atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD), ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Actul normativ adoptat asigură astfel cadrul necesar pentru coordonarea, la nivel central, a activităţilor de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, elaborarea politicilor şi strategiilor şi urmărirea aplicării reglementărilor din acest domeniu.

Documentul prevede că ANPDPD funcţionează cu un număr de 62 de posturi, exclusiv demnitarii, iar conducerea este asigurată de un preşedinte şi de un vicepreşedinte, ajutaţi de un secretar general.