Se introduce o nouă procedură, pre-insolvența!


Conform unui comunicat al Guvernului a fost adoptat proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a altor acte normative.

Proiectul de lege aprobat de Guvern introduce o nouă procedură, pre-insolvenţa – acordul de restructurare – şi modifică substanţial procedura concordatului preventiv.

Acordul de restructurare se adresează debitorilor aflaţi într-o fază incipientă a stării de dificultate, în care nu se resimte încă presiunea creditorilor (prin declanşarea unor executări silite), dar în care indicatorii de natură financiară şi/sau non-financiară semnalează deja nevoia de a interveni pentru a preveni o situaţie de insolvenţă.

Este o procedură în cea mai mare parte extrajudiciară, negocierile debitorului cu creditorii fiind desfăşurate out-of-court, fără existenţa unor constrângeri de timp sau procedurale, instanţa fiind sesizată abia la final, când acordul de restructurare a fost aprobat de creditori, cu majorităţile prevăzute de Directivă.

Dacă starea de dificultate este mai serioasă, fiind previzibilă declanşarea urmării de către creditori sau au fost deja începute executări silite individuale, debitorul are la dispoziţie o procedură de restructurare mai complexă, concordatul preventiv.