Noutăţi privind programele educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din locurile de deţinere


Selecţia persoanelor private de libertate, în vederea includerii în demersurile de reintegrare socială, se realizează în condiţii nediscriminatorii şi are la bază nevoile, riscurile şi resursele individuale identificate în procesul obiectiv de evaluare multidisciplinară şi prioritizarea intervenţiei.

Conform Ordinului nr. 82/2022 programele şi activităţile opţionale sunt demersurile care, prin obiectivele stabilite, răspund nevoilor şi riscurilor, utilizând resursele individuale identificate, persoanele condamnate având posibilitatea de a opta pentru participarea la cel puţin unul dintre acestea.

Din perspectiva intervenţiei educative, psihologice şi sociale, sunt considerate persoane cu cerinţe speciale de asistenţă şi protecţie minorii, tinerii, femeile şi persoanele cu dizabilităţi.