Va fi înfiinţat Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică


Legea nr. 11/2022 prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică.

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică are responsabilităţi privind securitatea cibernetică a spaţiului cibernetic naţional civil, componentă a securităţii naţionale.

Prin derogare de la Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul nominalizat în echipele proiectelor finanţate prin programe, instrumente, mecanisme, fonduri europene sau internaţionale în care Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică participă este plătit la tariful orar/zilnic/lunar specificat prin contractul de finanţare.