Convenţia multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile a fost ratificată


A fost ratificată Convenţia multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor, deschisă spre semnare şi semnată de România la Paris la 7 iunie 2017.

Legea nr. 5/2022 prevede că România îşi rezervă dreptul să nu aplice întregul art. 4 pentru acordurile sale fiscale vizate care tratează deja cazurile în care o persoană, alta decât o persoană fizică, este rezidentă în mai multe jurisdicţii contractante prin solicitarea adresată autorităţilor competente ale jurisdicţiilor contractante de a se strădui să ajungă la o înţelegere amiabilă cu privire la o singură jurisdicţie contractantă de rezidenţă şi care stabilesc tratamentul acelei persoane în baza acordului fiscal vizat atunci când nu se poate ajunge la o astfel de înţelegere şi să listeze acordurile sale fiscale vizate care conţin prevederi care intră în sfera de aplicare a acestei rezerve, indicând pentru fiecare acord fiscal vizat în parte numărul articolului şi paragrafului care conţin prevederile respective.

,