556 proiecte semnate de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate în 2021!


Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate, din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, anunţă că a semnat, în anul 2021, 556 proiecte, în valoare totală de 2,776 miliarde lei, cu beneficiarii acestui Program.
 
485 contracte, în valoare totală de 1,441 miliarde lei, au fost semnate cu beneficiarii axei prioritare 2 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, iar 71 contracte, în valoare de 1,334 miliarde lei, sunt aferente axei prioritare 1 – Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI), în sprijinul competitivităţii economice și dezvoltării afacerilor.