Ordinul nr. 203/2021 prevede aprobarea Normelor privind protecţia instalaţiilor nucleare împotriva ameninţărilor cibernetice.
Normele se aplică atât solicitanţilor, cât şi titularilor de autorizaţie pentru fazele de punere în funcţiune, exploatare, respectiv dezafectare a unei instalaţii nucleare.
În cadrul procesului de autorizare, precum şi pe durata de valabilitate a unei autorizaţii, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare poate impune cerinţe suplimentare, după caz, pentru a ţine cont de experienţa de exploatare şi cele mai noi standarde şi bune practici recunoscute la nivel internaţional.