Sectorul creşterii animalelor va beneficia de sprijin financiar!


Guvernul României a aprobat în ultima şedinţă scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.

I.    ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1.    ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea cadrului instituţional și financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

II.    HOTĂRÂRI
1.    HOTĂRÂRE pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat, în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2021
Crescătorii de animale vor beneficia de sprijin guvernamental în sumă 114.156.810 euro, respectiv 564.790.817,475 lei, pentru cererile depuse la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură în cursul anului 2021. Fondurile se vor aloca crescătorilor de bivolițe de lapte, taurine din rase de carne, vaci de lapte și viermi de mătase.

2.    HOTĂRÂRE pentru modificarea art.19 alin.(8) din HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor
Actul normativ aprobat de Guvern majorează ajutorul de stat de care beneficiază crescătorii de animale, pentru anul 2021, de la 40 de milioane de lei la 70 de milioane de lei. Suma se încadrează în plafonul aprobat pentru perioada 2015 – 2022, respectiv 759,250 milioane lei.  
Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2021.