Comisia a lansat cererea de propuneri pentru 2022 în cadrul Corpului european de solidaritate.
Corpul european de solidaritate este un program al UE destinat tinerilor care doresc să participe la activităţi de solidaritate în diverse domenii, de la ajutorarea persoanelor defavorizate, până la acţiuni în domeniul sănătăţii şi al mediului, în întreaga UE şi în afara graniţelor sale.
Această cerere de propuneri introduce posibilitatea ca participanţii să se implice în operaţiuni de ajutor umanitar în întreaga lume, pentru a crea legături de solidaritate între organizaţiile şi voluntarii din ţările UE şi oamenii şi comunităţile din afara Uniunii. Această nouă componentă a proiectelor internaţionale poartă denumirea de „Corpul voluntar european de ajutor umanitar”.