Proiect. Actualizarea regulamentului privind organizarea programelor educative, de asistență psihologică din penitenciare


Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin privind modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială din locurile de deţinere aflate în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1322/C/2017.

Revizuirea ordinului permite, de asemenea, alinierea practicilor evaluative la abordările actuale privind intervenția recuperativă, prin valorificarea potențialului individual.

Astfel, în momentul de față, orientarea persoanelor private de libertate spre activități care să contribuie la reducerea riscului de recidivă, se realizează ținând cont nu numai de factorii de risc, nevoile acestora – care au concurat la apariția și manifestarea conduitelor delincvențiale, ci și raportat la factorii resursă/de protecție, care pot facilita asumarea unui mod de viață independent și responsabil.