Legea privind exercitarea profesiei de bonă va suferi numeroase modificări!


Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă.

Se prevede eliminarea prevederilor referitoare la controlul acestora de către inspecţia socială şi acelor conform cărora sunt aplicabile prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calităţii serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Se reglementează posibilitatea ca exercitarea profesiei de bonă să se poată realiza în aceleaşi condiţii și de către presoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter.

O altă noutate prevede reglementarea conţinutului dosarului personal pentru fiecare dintre bonele încadrate cu contract individual de muncă, a contraveţiei pentru neîntocmirea acestuia şi a sancţiunilor aplicabile de către inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă.