Centrul Comun de Cercetare al Comisiei a prezentat a 21-a ediţie a Raportului său anual privind incendiile forestiere din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, pentru anul 2020.
De la an la an, schimbările climatice sunt și ele tot mai prezente. O tendință de creștere ușor de remarcat indică niveluri mai ridicate ale pericolului de incendii, sezoane mai lungi ale incendiilor și incendii de mari proporții și violente, cu propagare rapidă, în fața cărora mijloacele tradiționale de stingere a incendiilor sunt ineficiente.
Anul acesta, aproximativ 130 000 ha arseseră deja până la sfârșitul lunii iunie, moment care marchează debutul tradițional al sezonului incendiilor. Incendiile au început să nu mai afecteze doar statele sudice, ci devin o amenințare tot mai mare și pentru Europa Centrală și de Nord. Peste nouă din 10 incendii din UE sunt provocate de acțiuni umane.
De aceea, pentru prevenirea dezastrelor, este esențial ca oamenii să fie sensibilizați în acest sens și să se organizeze campanii educative cu privire la riscul de incendiu.