Regulament privind autorizarea electricienilor


A fost aprobat Regulamentul pentru autorizarea electricienilor în domeniul instalaţiilor electrice, respectiv a verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici de calitate şi extrajudiciari în domeniul instalaţiilor electrice tehnologice.

Ordinul nr. 99/2021 prevede că activităţile de proiectare şi executare a instalaţiilor electrice se realizează de către electricieni autorizaţi şi de către personal calificat cu diplomă de studii sau certificat de calificare în domeniul electric aflat sub coordonarea/supravegherea electricienilor autorizaţi, în condiţiile prezentului regulament.

Autorizarea electricienilor care desfăşoară activităţi de proiectare/executare/verificare a instalaţiilor electrice se face: pe bază de examen, la obţinerea unui grad/tip de autorizare, precum şi la trecerea la un grad/tip superior sau diferit; sau fără examen, pe baza unui dosar.

Ordinul prevede: tipurile de autorizări şi competenţele persoanelor fizice autorizate, exercitarea activităţii electricianului autorizat, precum şi obligaţii ale persoanelor fizice autorizate.