Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice a fost modificată de OUG nr. 119/2021.
Se defineşte transportul ilegal de materiale lemnoase ca fiind transportul materialelor lemnoase care nu sunt însoţite de documente specifice de transport sau din care nu rezultă cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.
Constituie infracţiune şi distrugerea, degradarea fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional dacă valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei.
Constituie contravenţii silvice, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei până la 2.000 lei introducerea în aplicaţiile informatice din SUMAL 2.0 prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase şi/sau înscrierea în avizul de însoţire a materialelor lemnoase a unui număr de înmatriculare diferit de cel al mijlocului de transport efectiv încărcat.