Controale privind conectarea la distanță a aparatelor de marcat electronice fiscale!


Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează operatorii economici că în perioada imediat următoare, structurile abilitate de control, în special Direcția Generală Antifraudă Fiscală, vor întreprinde acțiuni de verificare cu privire la îndeplinirea obligaţiei a asigura conectarea la distanţă a AMEF în vederea transmiterii de date fiscale.

Nerespectarea obligației de a asigura conectarea la distanță a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. ff), coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. j), din O.U.G. nr. 28/1999.