Sesiunea a doua privind sprijinul financiar acordat întreprinderilor afectate de pandemie este în fază de proiect!


Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat în dezbatere publică proiectul procedurii de implementare a sesiunii nr. 2 aferente măsurii 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările și modificările ulterioare.

Conform proiectului măsura este valabilă până la 31 decembrie 2021, plățile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023.

Sesiunea a doua a măsurii “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” va fi bugetată din sumele rămase neutilizate în cadrul primei sesiuni pînă la valoarea aprobată prin Ordonanța de Urgență nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 de 100.000.000 euro, din care  85.000.000 euro din bugetul POC 2014-2020 și 15.000.000 euro din cofinanțarea de la bugetul de stat, la cursul valutar Infoeuro valabil pentru luna septembrie 2020.

Prin implementarea întregii măsuri în cele două sesiuni se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 50.000 de beneficiari.